De ce sunt femeile periculoase la volan

femeie-la-volan-150x150Ca să nu mai fim nevoiți să cădem pradă stereotipurilor iată că avem un studiu: 43% dintre femei se machiază în timp ce conduc spre serviciu. Când am citit datele studiului, imediat mi-am amintit de pozele care circulă pe net cu “accidente” produse de femei, în care vezi mașini ajunse în cele mai ciudate poziții (prinse între tramvaie, cuibărind în copaci, suspendate peste câte un cap de pod, etc). Oare cosmeticele sunt de vină pentru jumătate dintre aceste incidente?

Știu, femeile o să spună că jumătate dintre accidentele produse de bărbați se datorează scobitului în nas sau vorbitului la telefon. Și probabil au dreptate, doar le vedem și noi zilnic în trafic.

Eu până acum nu am avut niciun incident în care să fie implicată o femeie. Dar din experiențele de până acum pot să zic că și bărbații sunt cel puțin la fel de periculoși:

În drum spre casă treceam pe Mătăsari (stradă renumită pentru numărul de fetițe vesele care o populează). În momentul în care a văzut că se apropie una dintre fetițe, un bătrânel de 65 de ani care era parcat pe marginea drumului, a fost atât de entuziasmat încât a deschis ușa fără se se mai asigure (în timp ce eu treceam prin dreptul lui). Probabil norocul meu a fost că bătrânelul avea ștate vechi în zonă și ca să nu mai afle soția de pățanie (sau de zona unde a avut loc) a fost destul de maleabil. Și acum mă gândesc dacă vina este a fetițelor de pe Mătăsari sau a bătrânelului 🙂 .
Circulam în coloană în afara localității. La o intersecție cu un drum secundar toată coloana se oprește. Mai puțin tânărul care își cumpărase prima mașină cu o zi înainte și care circula în spatele meu.
Pe Calea Călărași (plină de gropi la acel moment) un șofer reduce viteza. Reduc și eu. Berbecul din spatele meu se încurcă în pedale și accelerează 🙂 . Și ca să fie tacâmul complet nici nu era mașina lui… o împrumutase de la un prieten.
Voi ce experiențe ați avut la volan? Sunteți de părere că unul dintre sexe este mai periculos?

Ce faci când ești copleșit de muncă?

manager-obositSunt convins că există situații în care politica angajatorului este să scoată untul din angajați, dar de cele mai multe ori este 100% vina angajatului că are de muncă de nu mai face față. Nu vorbesc din auzite, în multe firme în care am lucrat am văzut oameni care cred că dacă stau peste program cineva o să le ridice statuie. Nu prietene, statuie îți ridică dacă ești eficient. Faptul că la tine durează 12 ore să faci un task pe care alții îl fac în 8 ore nu o să-ți aducă nicio promovare.

Există și oameni care nu au nimic de făcut acasă, nu au familie, și din lipsă de orice altă ocupație stau ore întregi peste program. Fără să le ceară nimeni asta… de multe ori chiar și fără să aibă ceva de făcut.

Există și workaholici, persoane dependente de muncă. E trist. Am avut o colegă care întotdeauna ajungea prima la serviciu, iar ultimul care pleca o lăsa tot acolo (știu, nu era ultimul, dar s-a înțeles ideea). Toată lumea o ruga să plece acasă și să nu se mai streseze atât de mult, că jobul oricum merge bine. Nimeni nu a reușit să o convingă. Și mai este o teorie (la care eu nu subscriu).

Suntem prea cocoloșiți?

Acum vreo două săptămâni am văzut o doamnă mergând desculță prin hotel. Mă gândesc că este o ciudată și uit de întâmplare. Totuși, ieri în lift am văzut o doamnă cu un copil desculț. Vorbeau engleză cu accent britanic. De data asta m-a pus pe gânduri: pentru noi ca români este inacceptabil să te plimbi desculț într-un hotel (măcar din motive de igienă dacă nu și din alte motive). Pentru noi este acceptabil să mergi desculț doar la plajă.

Și atunci mă întreb: suntem noi prea cocoloșiți de mici sau sunt ei duși pe arătură?

Și încă un exemplu: acum ceva timp lucram la o firma de apartament, unde aveam un birou la care nu stătea nimeni pentru că exact acolo bătea aerul condiționat. Șeful nostru era un francez care măcar odată pe lună venea în București. Unde stătea când venea? Exact pe locul unde bătea aerul condiționat. Și nu a pățit niciodată nimic. Eu dacă stăteam acolo o oră cred ca trebuia să-mi iau concediu medical.

Colega care nu salută

bitch-behaveDe 5 luni de zile o salut în fiecare dimineață. Și tot de 5 luni de zile ea se face că nu aude, că se uită în altă parte sau că plouă. O știți și voi, este tipa care se crede prea frumoasă și prea deșteaptă ca să salute pe oricine. În cazul de față o și înțeleg, eu sunt doar un emigrant cam grăsuț, cam urâțel și cu ochelari.

Singura ei problemă este că în curând emigrantul grăsuț, urâțel și cu ochelari o să-i fie șef direct și chiar dacă nu sunt un tip ranchiunos tare sunt curios cum o să dreagă busuiocul.

Doamnelor, domnișoarelor, în caz că nu v-a spus-o nimeni până acum, băgați la tărtăcuță: la serviciu nu este ca la liceu, salutul sau răspunsul la salut sunt o formă de respect și de politețe, nu o declarație de dragoste. În caz că ești nesimțită și carieristă ține minte că există riscuri: ultimul om ajuns în firmă este posibil să-ți devină șef. Așa că măcar pentru a păstra aparențele salută-l!

Partea distractivă este că am mai văzut așa ceva. Eram proaspăt venit într-o firmă, lucram într-un domeniu oarecum nou pentru mine și aveam colegi mai vechi pe proiect pe care îi rugam să-mi mai explice câte ceva, dar erau fie prea ocupați, fie prea dornici să se știe indispensabili în firmă. Și ei au avut aceeași problemă: când șeful și-a dat demisia și a plecat, am preluat eu managementul echipei 🙂 și ca prin magie toți au devenit prietenoși. Și zău că este amuzant să-i vezi pe unii cum din dulăi devin niște lingăi.