Ce faci când ești copleșit de muncă?

manager-obositSunt convins că există situații în care politica angajatorului este să scoată untul din angajați, dar de cele mai multe ori este 100% vina angajatului că are de muncă de nu mai face față. Nu vorbesc din auzite, în multe firme în care am lucrat am văzut oameni care cred că dacă stau peste program cineva o să le ridice statuie. Nu prietene, statuie îți ridică dacă ești eficient. Faptul că la tine durează 12 ore să faci un task pe care alții îl fac în 8 ore nu o să-ți aducă nicio promovare.

Există și oameni care nu au nimic de făcut acasă, nu au familie, și din lipsă de orice altă ocupație stau ore întregi peste program. Fără să le ceară nimeni asta… de multe ori chiar și fără să aibă ceva de făcut.

Există și workaholici, persoane dependente de muncă. E trist. Am avut o colegă care întotdeauna ajungea prima la serviciu, iar ultimul care pleca o lăsa tot acolo (știu, nu era ultimul, dar s-a înțeles ideea). Toată lumea o ruga să plece acasă și să nu se mai streseze atât de mult, că jobul oricum merge bine. Nimeni nu a reușit să o convingă. Și mai este o teorie (la care eu nu subscriu).

Colega care nu salută

bitch-behaveDe 5 luni de zile o salut în fiecare dimineață. Și tot de 5 luni de zile ea se face că nu aude, că se uită în altă parte sau că plouă. O știți și voi, este tipa care se crede prea frumoasă și prea deșteaptă ca să salute pe oricine. În cazul de față o și înțeleg, eu sunt doar un emigrant cam grăsuț, cam urâțel și cu ochelari.

Singura ei problemă este că în curând emigrantul grăsuț, urâțel și cu ochelari o să-i fie șef direct și chiar dacă nu sunt un tip ranchiunos tare sunt curios cum o să dreagă busuiocul.

Doamnelor, domnișoarelor, în caz că nu v-a spus-o nimeni până acum, băgați la tărtăcuță: la serviciu nu este ca la liceu, salutul sau răspunsul la salut sunt o formă de respect și de politețe, nu o declarație de dragoste. În caz că ești nesimțită și carieristă ține minte că există riscuri: ultimul om ajuns în firmă este posibil să-ți devină șef. Așa că măcar pentru a păstra aparențele salută-l!

Partea distractivă este că am mai văzut așa ceva. Eram proaspăt venit într-o firmă, lucram într-un domeniu oarecum nou pentru mine și aveam colegi mai vechi pe proiect pe care îi rugam să-mi mai explice câte ceva, dar erau fie prea ocupați, fie prea dornici să se știe indispensabili în firmă. Și ei au avut aceeași problemă: când șeful și-a dat demisia și a plecat, am preluat eu managementul echipei 🙂 și ca prin magie toți au devenit prietenoși. Și zău că este amuzant să-i vezi pe unii cum din dulăi devin niște lingăi.